Ministrul Dan Perciun a oferit un interviu pentru portalul indian de noutăți WION NEWS

mec

Ministrul Dan Perciun a oferit în exclusivitate un interviu pentru portalul indian de noutăți WION NEWS, în cadrul căruia a vorbit despre internaționalizarea învățământului superior din țara noastră prin atragerea studenților străini, inclusiv din India.

Întrebat de corespondentul WION NEWS Siddhant Sibbal, aflat la Chișinău, de ce studenții indieni ar trebui să aleagă Republica Moldova ca destinație pentru a-și face studiile, ministrul Dan Perciun a menționat despre programele de studii de înaltă calitate în limba engleză, în domenii foarte specifice, pe care le pot oferi universitățile noastre la prețuri foarte competitive, dar și oportunitatea de a descoperi o cultură europeană foarte diferită, frumoasă și bogată.

,,Republica Moldova este o țară sigură și foarte primitoare, în proces de integrare în Uniunea Europeană. Studenții indieni care aleg să-și facă studii aici, în mod particular la medicină, vin pentru mai mulți ani în țara noastră. Ne dorim însă să extindem programele de studii, astfel încât studenții să poată opta pentru mai multe facultăți, așa ca Inginerie, Medicină Veterinară, Psihologie sau Business”, a spus Dan Perciun.

Interviul poate fi vizionat integral aici.