Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din țară, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii” implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova cu Asociația OvidiuRO din România.
15 grădinițe vor putea deschide grupe de creșă pentru copii de până la doi ani, în baza unui proiect implementat de Banca Mondială, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).
Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate astăzi, 27 iunie 2024, în cele 93 de centre instituite în întreaga țară.
Grigore Tuhar, absolvent de colegiu și proaspăt angajat: „La interviul de angajare mi s-a spus că experiența mea de voluntariat și activitățile extra-școlare sunt de neprețuit”
Comisia Națională de Examene (CNE) a aprobat astăzi constituirea Comisiilor Republicane de Examinare a Contestațiilor pentru sesiunea de bacalaureat iunie 2024.
În anul curent, candidații la admitere vor putea depune actele la 12 universități publice și 4 private. Sesiunea de admitere se va desfășura între 22-29 iulie, rezultatele finale urmând să fie afișate pe data de 9 august.
Rezultatele monitorizării examenelor de absolvire a gimnaziului în opt raioane ale țării au fost prezentate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și directoarea Agenției Naționale pentru Curr
În actuala campanie de admitere, universitățile din Republica Moldova vor înmatricula 5307 studenți la studii de licență, cu finanțare de la bugetul de stat, în timp ce la master vor fi admise 2864 de persoane, iar la studii de rezidențiat și secu
Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, marcată anual la 20 iunie, peste 70 de adolescenți din Ucraina, Moldova și Azerbaidjan, care participă la o tabără de vară în satul Zloți, raionul Cimișlia, au primit Jurnalul Rezilienței pentru adolescenți
Studenții de la Animație, Game Design și Producție multimedia au dat întâlnire absolvenților de licee și colegii din toată țara la o nouă ediție a Forumului Profesiile Viitorului.
Perspectivele de dezvoltare a sistemului învățământului superior din țară, precum și a domeniului cercetării și inovării au fost discutate de către reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC) cu membrii misiunii Băncii Mondiale, care
Ministerul Educației și Cercetării și Centrul PAS au semnat un Memorandum de înțelegere care prevede implementarea proiectului „Viitorul fără tutun”, acesta având scopul să informeze tinerii și să îi protejeze de influențele negative ale industrie
Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF Moldova au premiat astăzi, la Guvern, șase eleve, câștigătoare ale concursului de desene și eseuri „Împreună putem învăța, împreună putem deveni mai buni.” Competiția a fost organizată în cadrul Lunii i
Ministerul Educației și Cercetării s-a autosesizat cu privire la presupusele participări ale sportivilor moldoveni la așa-zisele competiții BRICS, organizate în orașul Kazan, Rusia.
Comisia Națională de Examene a constatat că persoanele implicate în desfășurarea examenelor de absolvire în opt gimnazii din țară au comis abateri grave în procesul de organizare și desfășurare a probelor.
Peste 150 de elevi și eleve din Consiliul Național al Elevilor, Consiliile raionale ale elevilor, precum și de la Platforma copiilor, au participat, în format online, la prima sesiune de consultare publică despre proiectul noului concept de dezvol